Hai să dăm mână cu mână

Vineri, 24 ianuarie, începând cu ora 11.00, la Monumentul lui Alexandru Ioan Cuza, situat la intersecția Bulevardului cei poartă numele cu Calea Călărașilor, se vor desfășura manifestările dedicate Unirii Principatelor Române. 

Devenită zi liberă nelucrătoare, data de 24 ianuarie este ziua în care sărbătorim Unirea Principatelor Române. Programul manifestărilor dedicate zilei de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române – eveniment la care sunt invitaţi să participe cât mai mulţi brăileni, se va desfăşura începând de la ora 11.00, când se dă startul ceremonialului militar: semnalul trompetului, marşul de întâmpinare a oficialităţilor, prezentarea onorului, salutul Drapelului de Luptă şi trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, precum şi intonarea Imnului Naţional al României.

La 11.10, are loc serviciul religios oficiat de un sobor de preoţi brăileni, iar la 11.20 evocarea momentului “24 ianuarie 1859”, de către prefectul judeţului Brăila, Cătălin Boboc. Manifestările vor continua cu programul artistic prezentat de către formaţii şi solişti din municipiu, alături de Muzica Militară a Garnizoanei Brăila.

Urmează depunerea jerbelor de flori la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Vor fi depuse jerbe de flori din partea Primăriei Municipiului Brăila, Consiliului Judeţean, Instituţiei Prefectului şi a Garnizoanei Brăila, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. La ora 12.00, este programată defilarea Gărzii de Onoare, în prezenţa oficialităţilor civile şi militare, iar cei care doresc să mai depună jerbe de flori o pot face în continuare.

Manifestările dedicate sărbătoririi Micii Uniri se vor încheia după ce în jurul orei 12.10 toţi cei prezenţi se vor prinde în tradiţionala Horă a Unirii, alături de oficialitățile locale și copii preşcolari şi elevi de gimnaziu şi liceu din Brăila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.