În 2018, ITM Brăila a depistat 216 persoane care au desfășurat muncă nedeclarată

 

În perioada ianuarie-noiembrie 2018 au fost controlați 1196 de agenți economici, cu un număr total de 123.298 salariați.

În urma controalelor efectuate, inspectorii ITM Brăila au depistat 216 persoane care au desfășurat muncă nedeclarată neavând semnat un contract de muncă individual. Numai în aceste cazuri, inspectorii au aplicat amenzi în valoare totală de 1.918.750 lei.

Tot aici, au fost sancționate și persoanele fizice care au fost identificate prestând servicii fără a avea forme legale de angajare. Suma sancțiunilor aplicate a fost de 28.750 lei.

Alți 24 de angajatori au fost sancționați, pentru că nu au putut să prezinte inspectorilor ITM fișa medicală a salariaților, din care să rezulte faptul că aceștia sunt apți de muncă.

În cazul a 239 de angajatori s-au constatat deficiențe în ceea ce privește respectarea timpului de muncă, dar și acordarea timpului liber. 49 dintre aceștia, deși aveau personal angajat cu jumătate de normă, au fost depistați în timp ce salariații prestau ore suplimentare.

Aproximativ 200 de angajatori au încercat să se eschiveze de la plata concediilor de odihnă, în special în condițiile în care salariatul își înregistrase demisia. După un control amănunțit, inspectorii au descoperit și angajați care nu au beneficiat de nici o zi din concediul de odihnă.

Amenzile usturătoare au curs lanț în 2018, însă atât angajații cât și angajatorii au beneficiat de posibilitatea achitării a jumătate din minimul sancțiunii, în termen de 15 zile de la data încheierii procesului verbal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.