În ciuda ieftinirilor anunțate de Guvern, unele alimente de bază ar putea să se scumpească de la 1 august

De la 1 august, românii nu se aşteaptă să economisească la coşul de cumpărături. Asta pentru că scumpirea la unele produse alimentare este compensată de ieftinirea altora. Expertul economic Adrian Negrescu spune că România ar fi trebuit să adopte o măsură pe care o adoptă şi alte ţări, scăderea TVA la alimente, însă Guvernul a decis, de fapt, să crească taxe.

„Era previzibil ca unii comercianţi să încerce să îşi păstreze marja de profit prin ieftinirea altor produse. Pentru românii care vor merge la supermarket şi vor cumpăra doar alimentele de pe lista Guvernului, s-ar putea să fie o scumpire între 10 şi 15%, dar nu mai mult.

Dar nu poţi trăi doar cu acelea, asta e marea problemă. A fost doar o măsură cu tentă electorală, nimic altceva. În economia reală, când un produs se scumpeşte, altele se ieftinesc. Peste tot în lume este valabil acest lucru. Pentru că niciodată comerciantul nu va renunţa la profitul propriu pentru a satisface un interes electoral al unor politicieni.

Dacă voiam să rezolvăm cu adevărat problema, o rezolvam prin scăderea taxelor, apropo de faptul că se vorbeşte de creşterea taxelor. Scăderea TVA la alimentele de bază, cum e peste tot în Europa. Numai la noi nu, la noi cresc taxele, ceea ce e aberant din punct de vedere economic”, a declarat Adrian Negrescu la o televiziune de știri.

Premierul Marcel Ciolacu anunţa că un prim lanţ de magazine a scumpit deja produsele alimentare de bază.

”Avem şi o veste rea, primul mare lanţ de magazine care a crescut deja preţurile, înaintea datei de 1 august. Aş dori să le mulţumesc pentru această decizie şi dovedesc că acest parteneriat între statul român şi retaileri nu funcţionează şi nu se ridică la aşteptările românilor şi a consumatorilor”, a precizat premierul la şedinţa de Guvern de joi, 20 iulie.

Sursa: Realitatea Financiara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.