În cursul zilei de ieri polițiștii au intervenit la 35 de evenimente, 27 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112

În cursul zilei de ieri, poliţiştii brăileni sprijiniți de jandarmi, au acţionat în municipiu şi pe raza județului pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite. De asemenea, polițiștii rutieri au acționat, atât pentru conștientizarea de către cetățeni a riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, cât și pentru reducerea numărului accidentelor rutiere.

Astfel, au fost organizate și desfășurate 11 acțiuni și s-a intervenit la 35 de evenimente, 27 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 134 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 40.575 de lei. Totodată, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 5 permise de conducere și au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

În continuare polițiștii brăileni vor acționa pe raza întregului județ, pentru prevenirea și combaterea întregului fenomen infracțional!

În acest sens, azi-noapte, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila au acționat pe raza municipiului pentru menținerea ordinii și siguranței publice în scopul prevenirii și combaterii faptelor privind criminalitatea stradală și a celor săvârșite cu violență. În urma activităților, au fost legitimate 43 de persoane, au fost verificate mai multe societăți comerciale și controlate 30 de vehicule.

De asemenea, polițiștii au aplicat 16 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.110 lei, dintre acestea 14 au fost aplicate la O.U.G. nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 2 la Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

 

 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.