În repriza a doua Rapid București n-a avut milă de Dunărea Brăila

Luni după amiază, în Sala Polivalentă Danubius din Brăila, HC Dunărea Brăila a evoluat pentru ultima dată în acest sezon în fața propriilor suporteri. Adversara echipei pregătite de Costică Buceschi a fost Rapid București, vicecampioana din acest sezon. După o primă repriză în care Brăila a condus în două rânduri și cu 4 goluri, în repriza secundă rapidistele au întors rezultatul și s-au impus fără drept de apel, scor 29-35 (18-17).

Brăila a marcat primul gol al meciului, prin Severin, după care a fost rândul celor de la Rapid să preia conducerea. În minutul 6 Brăila a preluat din nou conducerea și s-a distanțat la două goluri în minutul 8, după un gol marcat de Gonzalez. Bucureștencele au revenit la conducere, 6-7 și 7-8, în minutul 14, după care a urmat o serie de 5 goluri ale Dunării Brăila care s-a distanțat la 4 goluri în minutul 17, scor 12-8. Brăila a mai avut o dată 4 goluri avans, la 13-9, iar pe final de repriză oaspetele s-au apropiat la un gol, 17-16. Liscevic a marcat apoi pentru Brăila, iar scorul la pauză a fost stabilit de golul marcat din extremă de Korsos, 18-17. 

După pauză, Rapid a marcat primele două goluri și a trecut la conducere, iar după ce Brăila a egalat de două ori, la 19 și la 20, Rapid s-a distanțat la 4 goluri în minutul 38. În minutul 44 fetele antrenate de Rasmussen s-au distanțat la 5 goluri, 22-27, iar în minutul 53 Sorina Grozav a dus tabela la 25-32. În minutul 56 Ostase a făcut ca diferența de pe tabela de marcaj să ajungă la 8 goluri, scor 26-34, iar scorul final a fost 27-35.

Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Gonzalez -7 goluri, Liscevic -5, Lavko -4, Araujo -4, Da Rocha -4, Udriștioiu -2, Severin -2, Quintino -1. În poartă Șerban a avut 7 intervenții, iar Pessoa a avut 6 intervenții. Au mai jucat: Balog, Kanaval, Schmelzer, Lupei și Sazdovska. 

Pentru Rapid au marcat: Grozav -8 goluri, Kanor -7, Espinola -4, Fernandez -4, Korsos -3, Ostase -3, Gutierrez -2, Hernandez -2, Badea -1, Janjusevic -1. În poartă, Șandru a avut 10 intervenții, iar Kapitanovic o intervenție. Au mai jucat: Perianu, Lopez. 

Rapid București este vicecampioană în acest sezon, cu 64 de puncte, iar în ultima etapă va juca pe teren propriu cu CS Dacia Mioveni. Dunărea Brăila este pe locul 4, cu 49 de puncte și mai are de jucat un meci, în deplasare, cu CSM Tg. Jiu. Până la meciul de la Tg. Jiu, echipa brăileană mai are de jucat în Final Four-ul Cupei României, unde va întâlni în semifinale pe CSM București. 

ImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.