Încă două ambulanțe noi la SAJ Brăila
Încă două ambulanțe noi la SAJ Brăila

La Serviciul de Ambulanță Județean Brăila au ajuns înca două ambulanțe de tip B 4×2, destinate intervenției medicale de urgență la cel mai înalt nivel.

Cele două autospeciale vor deservi substațiile din județ. De la începutul anului 2019 parcul auto al SAJ Brăila a fost dotat cu 11 ambulanțe noi.

La această dată, conform declarațiilor managerului Viorica Iuga, parcul auto al SAJ Brăila are aproximativ 20%  autoutilitare noi. Conform aceleiași surse 10 autospeciale sunt propuse spre casare, iar alte 7 au defecțiuni majore.

Articolul precedentCalendarul fiscal pentru luna august
Articolul următorUn brăilean de 78 de ani s-a ales cu dosar penal după ce a intrat cu mașina într-un cap de podeț