Încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Brăila după ce a încălcat de două ori măsura arestului la domiciliu

Un bărbat de 41 de ani din Brăila, pentru care instanța decisese arestul la domiciliu, a încălcat de două ori măsurile acestei pedepse, iar acum s-a ales cu un alt dosar penal pentru evadare din arestul la domiciliu. 

La data de 20 martie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare, au depistat în flagrant bărbat, în vârstă de 41 de ani, din Brăila, nerespectând măsura arestului la domiciliu, fiind întocmit dosar penal penal pentru săvârșirea infracțiunii de evadare.

De asemenea, la data de 20 martie a.c., polițiștii au constatat că acesta ar fi săvârșit o nouă infracțiune de evadare, nerespectând indicațiile de deplasare de la instanță la domiciliu.

La data de 5 mai a.c., Tribunalul Brăila, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu cea a arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, față de care bărbatul în cauză a formulat contestație.

Joi, 25 mai a.c., Curtea de Apel Galați a respins contestația formulată de inculpat, fiind emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile în baza căruia, bărbatul în cauză, fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Brăila.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.