Începe dezinfecția scărilor de bloc în municipiul Brăila

Primarul Marian Dragomir a anunțat aseară că începând de astăzi, la Brăila se va trece și la dezinfectarea scărilor de bloc și a lifturilor. Acesta a postat un mesaj în care a precizat care sunt primele zone în care se va interveni pentru dezinfecție, potrivit unui program pe zile.

Începem dezinfectarea scărilor de bloc și lifturilor. Dezinfecția se va face cu Germacert Plus – biocid – soluție autorizată meționată în Registrul Național al Produselor Biocide pe site-ul Ministerului Sănătății. Zonele dezinfectate nu se spală în următoarele 48 de ore de la aplicarea tratamentului. În Municipiul Brăila avem peste 4.000 de scări de bloc, începem dezinfecția cu blocurile care concentrează o mare densitate de populație și continuăm în tot orașul”, a declarat Marian Dragomir.

Potrivit primarului, programul în care se va interveni este următorul:

Joi, 2.04.2020, la blocurile Viziru D1, D2, D3, B1, B2, B2; Vidin, blocurile 5, 18; Blocuri Turn de la Plantelor și Bulevardul  Independenței, Calea Galați, Cinema Central.

Vineri, 03.04.2020, la blocurile din Viziru – A1, A2, A3, A4, A5, A9, A10, C1, E1, E2, E3, E4, D4; Barieră – 23,24,24A, 25A, 25B, A1, A1bis, A2, A56, A56bis, 15.

Sâmbătă, duminică, luni, marți, miercuri etc. vom continua…….. Până vom dezinfecta toate blocurile. Informarea se va face prin afișe la scările de bloc și/sau contactarea administratorilor”, a mai spus primarul.

Dragomir a anunțat că dezinfectările se vor face, folosindu-se exclusiv fondurile Primăriei Municipiului Brăila, conform prevederilor Ordonanței Militare.

În ședința CLM de marți, primarul a anunțat că urmează o ședință extraordinară, cu rectificare de buget, pentru aprobarea unor sume de bani pentru dezinfecția scărilor de bloc. Banii vor fi alocați din fondul de rezervă și din cel dstinat evenimentelor culturale care nu vor mai avea loc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.