La data de 27 septembrie a.c., poliţiştii au depistat în trafic, pe raza judeţului Brăila, trei şoferi care se aflau la volan sub influența băuturilor alcoolice.
Joi, 27 septembrie a.c., în jurul orei 18.50, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier l-au oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din comuna Tichileşti, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii de domiciliu.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,42 mg/l, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Tot ieri, în jurul orei 17.20, poliţişti din cadrul Biroului Ordine Publică l-au oprit în trafic, pe un brăilean, în vârstă de 32 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Calea Galaţi din municipiul Brăila.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,65 mg/l, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.
Joi seara, la ora 23:25, polițişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Brăila l-au oprit în trafic, pe un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 212, pe raza localităţii Chişcani.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,57 mg/l, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.