Informare meteorologică de ploi și vânt puternic în intervalul 9 ianuarie 2023, ora 18.00 – 11 ianuarie 2023, ora 18.00

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică, cu interval de valabilitate 09 ianuarie 2023, ora 18.00 – 11 ianuarie 2023, ora 18.00, fenomenele vizate fiind precipitaţii moderate cantitativ, ninsori la munte şi intensificări ale vântului.

Astfel, potrivit ANM, în intervalul menţionat aria ploilor se va extinde treptat dinspre regiunile vestice şi va cuprinde toată ţara. În jumătatea sudică se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi pe arii restrânse 20…25 l/mp şi izolat 40 l/mp. În zonele de munte vor fi precipitaţii mixte, iar la altitudini de peste 1600 m vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură.

Temporar vântul va avea intensificări pe tot parcursul intervalului în majoritatea zonelor, cu viteze în general de 45…55 km/h. În zona montană înaltă rafalele vor fi de 60…80 km/h cu viteze mai mari, de peste 90 km/h în noaptea de luni spre marţi (09/10 ianuarie) în Carpaţii Meridionali, viscolind ninsoarea şi determinând reducerea vizibilităţii, precizează ANM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.