Înregistrat de radar cu 71 km/h, la testarea etilotest a rezultat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat

Azi-noapte, 23 martie a.c., în jurul orei 03:30, polițiști din cadrul Biroului Rutier au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Dorobanților din municipiu, cu viteza de 71 km/h.

Întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice.

În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea sub influența alcoolului.

De asemenea, acesta a fost sancționat contravențional pentru abaterea săvârșită, conform prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.