Întâlnire a prefectului Brăilei cu președintele Federației pentru Protecția Animalelor și Mediului

Prefectul județului Brăila, Iulian Timofei a primi vizita președintelui Federației pentru Protecția Animalelor și Mediului, Șerbănoiu Mircea, acesta din urmă solicitând o întrevedere cu reprezentantul Guvernului în teritoriu pe tema implementării legislației în domeniul protecției animalelor, și în mod special creionarea unor direcții de urmat în ceea ce privește gestionarea câinilor fără stăpân.

”Este important să găsim soluții eficiente din punct de vedere financiar dar și cu respectarea legislației în domeniu pentru unitățile administrativ teritoriale de pe raza județului Brăila. Voi înainta materialul pus la dispoziție de către președintele Federației pentru Protecția Animalelor și Mediului, către parlamentarii brăileni pentru a vedea care sunt pașii de urmat pe viitor în ceea ce privește o eventuală modificare legislativă. Totodată ne-am manifestat disponibilitatea de a disemina în mediul rural, către primăriile din județ, viitoare campanii de sterilizare și microcipare a câinilor cu sau fără stăpân. organizate de ONG-uri,”, a declarat prefectul județului Brăila, Iulian Timofei.

La întâlnire au participat primarul comunei Vădeni, Coman Stanca, primarul comunei Mircea Vodă, Ion Ionescu, primarul comunei Viziru, Ana Cornelia Măcrineanu, precum și viceprimarul comunei Unirea, Ionel Mircia.

Printre propunerile de modificare a legislației în domeniu înaintate de către Federația pentru Protecția Animalelor și Mediului, cele mai importante se referă la introducerea unor programe naționale de castrare/sterilizare bugetate corespunzător, identificarea și înregistrarea câinilor cu și fără stăpân (din adăposturile publice), promovarea unei mentalități responsabile în rândul iubitorilor de animale, dar și a unui parteneriat real între reprezentanții statului (la nivel central și local) și asociațiile de protecție a animalelor – bazat pe transparență.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.