Prefectul județului Brăila, Iulian Timofei a avut o întâlnire cu mai mulți fermieri locali care îi ceruseră sprijinul în identificarea unor soluții în ceea ce privește asigurarea apei pentru irigații în acest an agricol.

Alături de reprezentantul Guvernului în teritoriu a participat la aceste întâlniri și Vasile Turcitu, directorul structurii locale a Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF) – actor cu rol activ în soluționarea problemelor ridicate de către utilizatorii de apă pentru irigații.

“Prima întâlnire a fost cu fermierii din zona Ianca – Șuțești, membri ai OUAI Terasa Brăilei, însemnând exploatații agricole în suprafață totală de peste 1.500 ha, aceștia solicitând sprijin în asigurarea apei pentru irigații în zonă. În urma discuțiilor s-a stabilit o soluție clară, și anume realizarea, în colaborare ANIF și fermieri, a unei investiții cu scopul suplimentării debitului la Stația de Pompare din zonă. A doua întâlnire a fost cu fermierii din zona Surdila Greci, însemnând exploatații agricole în suprafață de circa 1.000 ha, care, la fel, au ridicat probleme ce țin de viitoarea campanie de irigații. Și în cazul acesta, împreună cu specialiștii ANIF, a fost identificată soluția optimă. Consider că fermierii brăileni trebuie sprijiniți cu soluții clare în activitatea curentă pentru a-și putea iriga culturile, și, de aceea, una dintre prioritățile autorităților o constituie tocmai acest aspect“, a subliniat Iulian Timofei.

Sursa: Realitatea de Braila

Articolul precedentDouă minore care au plecat împreună de la școală nu au mai ajuns acasă. Le-ați văzut?
Articolul următorŞcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu” Brăila va lansa numărul 10 al Publicației culturale anuale „Casa Artelor“