Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind eliberarea din funcţie a zece magistraţi, care se pensionează. Printre cei care părăsesc sistemul este și fosta şefă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) Cristina Tarcea, dar şi preşedintele şi judecătorul Any-Mary Căşaru de la Tribunalul Brăila.
După anunțul de eliminare a pensiei speciale, mai mulți procurori și judecători au cerut pensionarea. Judecătorul Any-Mary Căşaru de la Tribunalul Brăila a lucrat în această instiruție, la secția civilă, din octombrie 2003 până în februarie 2020.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Klaus Iohannis a semnat mai multe decrete privind eliberarea din funcţie. Este vorba despre judecătorul Erica Nistor, preşedintelui Curţii de Apel Timişoara, judecătorul Florin Dogaru, preşedintele Secţiei I civile a Curţii de Apel Timişoara, judecătorul Marian Bratiş, vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara, judecătorul Any-Mary Căşaru de la Tribunalul Brăila, judecătorul Luminiţa-Simona Beg de la Tribunalul Caraş-Severin, judecătorul Maria Cotolan de la Tribunalul Caraş-Severin, judecătorul Nifon Sachelarie de la Tribunalul Argeş, judecătorul Liana-Gabriela Gheorghiu, preşedintelele Secţiei I Civile a Curţii de Apel Târgu-Mureş şi judecătorul Puşa-Carmen Pârvulescu, vicepreşedinte al Curţii de Apel Timişoara.
Pe 6 februarie, secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a stabilit să înainteze șefului statului propunerea de eliberare din funcţie, prin pensionare, a Cristinei Tarcea, fost preşedinte al Instanţei supreme.