Jandarmii brăileni M.A.I. aproape de preșcolari și elevi în perioada programului „Școala Altfel”

Programul „Școala Altfel”, derulat în mai multe unități de învățământ din municipiu și județ, i-a adus pe jandarmii brăileni alături de peste 200 de preșcolari și elevi. „Misiunile altfel”, așa cum le-am putea numi, au constat în prezentarea principalelor misiuni ale Jandarmeriei Române, promovarea mesajelor de prevenire a violenței în școli, prezentarea materialelor folosite în misiunile specifice, dar și o parte interactivă cu întrebări și răspunsuri.

În perioada 27 februarie – 2 martie 2023, colegii din cadrul Compartimentului de Prevenire și Combatere a Faptelor Antisociale și din cadrul Detașamentului 1 Jandarmi Mobil au răspuns invitațiilor la „Școala Altfel”, venite din partea Școlii Gimnaziale „George Coșbuc” – Grădinița nr. 50 „Riță Gărgăriță” Brăila, Liceului Tehnologic „Nicolae Titulescu” Însurăței, și a Școlii Gimnaziale Siliștea – Grădinița cu program normal Cotu Lung.

Activitățile au urmărit creșterea gradului de infiormare a preșcolarilor și elevilor cu privire la consecințele implicării, în calitate de autori, în fapte antisociale.

Mesajele promovate au fost adaptate fiecărei categorii de vârstă, de la preșcolari la elevi din anii terminali. Și, cum era de așteptat, și întrebările copiilor au fost dintre cele mai diverse. Dacă cei mai mari au adresat întrebări despre cum pot avea o carieră în Jandarmerie, preșcolarii au avut alte curiozități: „Ați prins hoți?”, „Cum vă antrenați?”, „Ați tras vreodată cu pistolul?” etc.

Dar, de departe, întrebarea care le-a rămas în minte jandarmilor a venit din partea unui băiețel care admira cu cea mai sinceră privire luptătorul antitero prezent la activitate: „Cum arată băiatul de sub mască?”. A fost întrebarea care i-a smuls un zâmbet inclusiv jandarmului care purta cagulă, echipat fiind în uniforma specifică misiunilor antiteroriste.

Imagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.