Jandarmii vor asigura ordinea publică la lăcașele de cult în ziua de Bobotează

Sărbătoarea „Botezului Domnului” îi găsește pe jandarmii brăileni alături de comunitate, misiunea acestora fiind ca manifestările religioase din municipiu și județ să se desfășoare în siguranță pentru participanți. O atenție sporită va fi acordată Catedralei „Nașterea Domnului” din Bariera Călărașilor, unde va fi oficiată Sfânta Liturghie arhierești de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian al Dunării de Jos, dar și Esplanadei Dunării, unde va avea loc Slujba de Sfințire a Aghiasmei celei Mari și momentul aruncării și prinderii crucii în Dunăre.

Totodată, jandarmii vor însoți clerul, credincioșii și oficialitățile care se vor deplasa în procesiune pe Calea Călărașilor, de la Catedrală către Esplanadă.

Pentru aceste misiuni, alături de jandarmi vor fi efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dunărea” al județului Brăila și Poliției Locale Brăila.

”Siguranța participanților la manifestările religioase prilejuite de Sărbătoarea Botezului Domnului este obiectivul principal al misiunilor din municipiul și județul Brăila. Prezența noastră este destinată, în primul rând, prevenirii oricăror incidente, dar și combaterii posibilelor fapte antisociale. La nevoie, puteți conta pe ajutorul colegilor noștri ori apelați numărul unic de urgență 112.”transmit jandarmii brăileni.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.