La data de 10 decembrie, poliţiştii l-au depistat, pe raza localităţii Tufeşti, pe un tânăr, în timp ce conducea un vehicul fără a poseda permis de conducere

În cursul zilei de ieri, ora 19:40, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier l-au oprit în trafic, pentru control, pe un tânăr, în vârstă de 19 ani, din comuna Tufeşti, în timp ce conducea un autovehicul pe raza localităţii de domiciliu fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Tânărul a încercat să-i înduplece pe polițiști, spunând că totul a fost o glumă și că vroia doar să vadă dacă se pricepe în mânuirea volanului. Cu toate astea, polițiștii nu au luat în calcul decât respectarea legii, tânărul dând dovadă de inconștiență atunci când a hotărât să se urce la volan. Din fericire drumul lui a fost scurt și nu au existat alte probleme.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Articolul precedentDeputatul PNL Vasile Varga, despre Legea pensiilor: ”O cârpeală, este un proiect pur electoral, care se va aplica abia peste patru ani”
Articolul următorEchipa de volei fete de la Murgoci a câștigat faza județeană a ONSS