În ziua de 10 septembrie, poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale l-au identificat pe un tânăr bănuit de comiterea infracţiunii de furt.
La data de 10 septembrie a.c., poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale l-au identificat pe un minor, în vârstă de 16 ani, din Brăila, bănuit de săvărşirea a două infracţiuni de furt.
În fapt, în data de 31 august a.c., în jurul orei 20:30, în timp ce se afla pe Aleea Mugurilor din municipiu, tânărul i-ar fi sustras telefonul mobil unui minor, în vârstă de 13 ani, din mână.
De asemenea, în ziua de 01 septembrie a.c., în jurul orei 13:00, acelaşi tânăr, în timp ce se afla pe strada Ştiinţei, ar fi sustras un telefon mobil din mâna unui alt minor, în vârstă de 10 ani.
În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.