La volan cu permisele suspendate

Sâmbătă, 19 martie, polițiștii brăileni au depistat în trafic un bărbat din Galați și p tânără din Brăila, care se aflau la volanul autoturismelor deși aveau dreptul de a conduce suspendat. Ambii s-au ales cu dosare penale. 

În ziua 19 martie a.c., la ora 15:35, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală, au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Galați, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Baldovinești. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are dreptul de a conduce suspendat.

Astfel, pe numele său a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

În noaptea de 19.03.2022, în jurul orei 23:15, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică, au oprit în trafic o tânără în vârstă de 25 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Dorobanților, din municipiu. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânăra are dreptul de a conduce suspendat.

Pe numele acesteia a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.