Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice efectuează cercetări în 74 de dosare penale pentru fapte în legătură cu modul de atribuire și derulare a contractelor de investiții publice în infrastructura locală. Prejudiciul estimat, până în prezent, depășește 20.000.000 de lei.

 

Direcția de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliţiei Române coordonează o acțiune, la nivel național, pentru prevenirea şi combaterea fraudelor din domeniul investițiilor publice în infrastructura locală.

Astfel, începând cu luna iulie 2019 și până în prezent, polițiștii au acționat pentru prevenirea, identificarea și investigarea situațiilor de fraudare a fondurilor publice puse la dispoziția beneficiarilor (unităţi administrativ-teritoriale, asociaţii de dezvoltare intercomunitară și universităţi) prin programe de finanțare.

În prezent, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice efectuează cercetări în cadrul a 74 de dosare penale, în care sunt cercetate 36 de persoane, pentru fapte în legătură cu modul de atribuire și derulare a contractelor pentru investiții publice în infrastructura locală.

Valoarea totală a prejudiciului reținut la momentul dispunerii începerii urmăririi penale in rem în aceste dosare a fost  de 11.642.955 de lei, iar în urma cercetărilor desfășurate (inclusiv expertize) a rezultat un prejudiciu de 20.808.466 de lei.

Pentru asigurarea recuperării prejudiciilor estimate în dosarele penale, până la începutul lunii februarie, au fost dispuse măsuri asiguratorii pentru 2.206.325 lei. Totodată, în aceste cauze au fost dispuse 4 măsuri preventive (control judiciar) față de persoanele bănuite ca fiind implicate în săvârșirea infracțiunilor cercetate.

Pentru asigurarea unei documentari fundamentate cu privire la situațiile de fraudare, în cursul lunii decembrie 2019, Inspectoratul General al Poliției Române a solicitat Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației să comunice eventualele nereguli identificate cu ocazia verificărilor efectuate de această instituție în legătură cu derularea programului de finanțare a investițiilor publice.

Datele primite au fost transmise către structurile teritoriale de investigare a criminalității economice, pentru realizarea de activități conform competențelor.

În cadrul unui dosar penal investigat de polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliţiei Române, la data de 12 februarie 2020, cu sprijinul serviciilor teritoriale de investigare a criminalității economice, au fost ridicate înscrisuri de la 17 unități administrativ teritoriale situate pe raza a nouă județe.

La aceeași dată, în urma audierii martorilor în cauză, polițiștii din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană bănuită de fals intelectual, aceasta fiind ulterior plasată sub control judiciar pentru 60 de zile.

Activitățile în cauză s-au desfășurat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.