Liberalii au cerut sancționarea firmelor care nu respecta contractele pe bani publici

 

În cadrul ședinței, de astăzi, a Consiliului Local Municipal, liberalii au cerut un amendament cu privire la sancționarea firmei, care se va ocupa de Calea Galați, în cazul în care nu se va respecta termenul stabilit în contract, pentru asfaltarea străzii.

Va mai trece o iarnă până se vor apuca de lucrări și nu aș dori să mai alocăm alți bani de la bugetul local pentru un proiect care nu s-a desfășurat cum trebuie de la început”, a declarat Adrian Tabarac, consilier local al PNL.

Primarul i-a asigurat pe consilieri de faptul că departamentul juridic se ocupă în prezent de recuperarea daunelor, produse de societatea care a abandonat șantierul pe Calea Galați. În plus, edilul a anunțat că de astăzi au început lucrările.

Domnilor consilieri, vă informez asupra faptului că departamentul juridic a demarat deja procedura pentru recuperarea diferenței de cheltuieli în instanță, de la societatea care nu a efectuat lucrările și care se face vinovată de amplificarea costurilor respective. (…) Din această săptămână, lucrările au început deja la Calea Galați. Licitația s-a terminat, există un nou constructor, expertiza a fost finalizată, s-a votat în Consiliul Local, nu au existat contestații”, a explicat primarul Marian Dragomir.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.