Liceele din toate țările din UE se pot înscrie acum la concursul anual de traducere al Comisiei Europene

Începând cu 2 septembrie, ora 12:00 CET, adică 13:00 ora României, liceele pot să se înscrie online, oferindu-le elevilor șansa de a intra în competiție cu colegi din întreaga UE. Anul acesta, concurenții vor traduce texte pe tema „tineretul european”.

Participanții pot alege să traducă între oricare două dintre cele 24 de limbi oficiale ale UE (numărul combinațiilor posibile fiind de 552).

Înscrierea în concurs se face în două etape. În prima etapă, școlile trebuie să se înscrie până pe 20 octombrie 2022, la ora 12:00 CET (13:00 ora României). Profesorii pot completa formularul de înscriere în oricare din cele 24 de limbi oficiale ale UE.

Din totalul școlilor înscrise inițial, Comisia va invita la etapa următoare 705 școli alese prin tragere la sorți electronică. Numărul școlilor participante din fiecare țară va fi egal cu numărul de locuri deținut de țara respectivă în Parlamentul European.

Școlile alese vor desemna apoi până la cinci elevi care să participe la concurs. Elevii pot avea orice cetățenie, dar trebuie să fie născuți în anul 2005.

Concursul se va desfășura online, la 24 noiembrie 2022, în toate școlile participante.

Câștigătorii – câte unul din fiecare țară – vor fi anunțați la începutul lunii februarie 2023. Ei vor fi invitați să-și primească premiile în primăvara anului 2023, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Bruxelles. Tot cu această ocazie vor avea posibilitatea de a se întâlni cu traducători profesioniști de la Comisia Europeană și de a afla mai multe despre profesie și despre munca în domeniul limbilor străine.

Sursa: Reprezentanța Comisiei Europene în România 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.