PMP a decis înființarea unei comisii de monitorizare a implementării PNRR, care să funcționeze ca un organism de control a modului în care sunt cheltuiți banii europeni.

Din această comisie fac parte, președintele Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe și al Justiției, Lucia Varga, fost ministru al Mediului, Cristian Petrescu, fost ministru al Turismului, Ion Ariton, fost ministru al Economiei, Petru Movilă, fost deputat în Parlamentul României și Mihaela Natea, profesor universitar.

”Programul Național de Redresare și Reziliență este de fapt, programul de guvernare al noului Cabinet. PMP va sta, permanent, cu ochii pe cheltuirea banului public, național și european și va sesiza problemele care ar putea să apară în ceea ce privește folosirea fondurilor europene. Avem o șansă istorică de redresare economică și nu ne permitem să ratăm țintele impuse de PNRR”, a declarat președintele Cristian Diaconescu.

Sursa: Realitatea Din PMP