Ludovic Orban, reproșuri publice pentru Raluca Turcan, Emil Boc, Rareş Bogdan şi Alina Gorghiu: ”Aceea nu este democraţie”

Preşedintele PNL Ludovic Orban, candidat pentru un nou mandat la Congresul din septembrie, a vorbit din nou sâmbătă, la Botoşani, despre poza lui Florin Cîţu cu susţinătorii în ziua în care acesta şi-a anunţat candidatura, afirmând că nu renevoie de o poză cu oameni în spate şi că face poze cu oamenii în toate judeţele. Orban l-a atacat şi pe secretarul general al PNL Robert Sighiartău, întrebându-se unde s-a mai văzut ca un secretar general care e propus de preşedintele PNL să se întoarcă împotriva acestuia.

”Multă lume m-a întrebat de ce nu am făcut şi eu o poză cu oameni în spate. Ştiţi foarte bine că nu am nevoie de o poză cu oameni în spate, pentru că eu fac o poză cu oamenii în toate judeţele, în toate localităţile în care mă duc şi fac cu fiecare individual. Pentru mine, chiar şi cei care au fost în poza respectivă, sunt colegii mei de partid şi partenerii mei indiferent de deznodământul acestor alegeri. Şi aşa au fost, acum să ne uităm puţin printre cei care sunt acolo în poză că eu m-am purtat cu ei nu numai correct, chiar am investit în ei. Unde s-a mai văzut într-un partid ca un Secretar General care este propus de Preşedintele PNL să se întoarcă împotriva Preşedintelui PNL, ca să se agaţe să stea în continuare Secretar General al partidului. Eu vă mărturisesc că nu există aşa ceva în niciun partid politic. Cu toate acestea, am acceptat lucrurile respective. Până la urmă oamenii au dreptul la opţiune, au drept şi la uitare. Dar voi, ca membrii ai PNL, voi trebuie să judecaţi. Eu nu imi permit să judec. Eu va trebui să lucrez cu toţi oamenii pe care mi va da partidul în echipa de conducere a PNL.  Dar voi, judecaţi!”, le-a spus Orban reprezentanţilor filialei Botoşani a partidului, referintu-se la fotografia făcută de premierul Florin Cîţu cu susţinătorii săi în ziua în care acesta şi-a anunţat candidatura la şefia PNL, precum şi la faptul că secretarul general al PNL Robert Sighiartău s-a aflat printre aceştia, informează News.ro.

Ludovic Orban a precizat că Partidul Naţional Liberal are nevoie de caracter, de oameni puternici, de democraţie şi mai ales de lideri care respectă democraţia.

”Nu are nevoie de oameni care conduc organizaţii şi care astăzi votează în Biroul Permanent susţinerea unui candidat şi mâine se duc la poză cu alt candidat, fără să le spună nimic colegilor din filială. Reprezentarea este fundamentală în democraţie. Dacă vrei să îi reprezinţi pe oameni, tu trebuie să acţionezi în numele lor, în numele voinţei lor, în numele deciziilor pe care le iau ei. Dacă nesocoteşti voinţa celor pe care îi reprezinţi sau pe care îi conduci, nu ajungi nicăieri. Aceea nu este democraţie”, a precizat liderul PNL.

Aproape 40 de lideri liberali au fost în urmă cu două săptămâni lângă Florin Cîţu în momentul în care şi-a anunţat candidatura la preşedinţia PNL. Au fost mai mulţi miniştri, parlamentari şi lideri de filială, între care Raluca Turcan, Emil Boc, Rareş Bogdan şi Alina Gorghiu.

Orban a afirmat în urmă cu o săptămână că liderii de filiale care au apărut alături de Florin Cîţu atunci când acesta şi-a anunţat candidatura la şefia partidului nu au avut mandatul organizaţiilor pe care le conduc pentru susţinerea acestuia la conducerea formaţiunii.

Sursa: Realitatea Din PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.