Măsuri suplimentare de siguranță în perioada minivacanței de 1 Decembrie

Pentru ca cetăţenii să se bucure în linişte şi siguranţă de Sărbătoarea Sfântului Andrei și celebrarea Zilei Naționale a României, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au fost dispuse măsuri suplimentare, astfel încât 647 de polițiști brăileni vor fi în stradă,  în perioada 30 noiembrie – 4 decembrie.

Din totalul poliţiştilor angrenaţi, 452 sunt poliţişti de ordine publică, 114 poliţişti de la rutieră și 81 de la celelalte structuri, în serviciul comunităţii, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice, protejarea patrimoniului şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Astfel, poliţiştii brăileni sunt la datorie, în perioada 30 noiembrie – 4 decembrie, pentru prevenirea faptelor antisociale, a incidentelor grave, pentru a asigura fluența traficului și pentru a interveni în sprijinul cetățenilor în caz de nevoie. În acest sens, vor fi asigurate măsuri pentru menținerea ordinii publice în locuri aglomerate și în proximitatea adunărilor publice, scopul nostru fiind prevenirea faptelor antisociale.

Poliţia rutieră va acţiona pe raza întregului județ, în vederea fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere, precum şi prin intensificarea activităţilor  specifice, potrivit competenţelor, pentru depistarea celor care conduc cu viteză, sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Precizăm faptul că, la data de 1 decembrie, pe raza municipiului Brăila, în intervalul orar 09:00-11:00, se va desfășura Ceremonialul Oficial dedicat sărbătoririi Zilei Naționale a României, având ca punct culminant defilarea blocului de Paradă și defilarea Muzicii Militare, fiind restricționat traficul în totalitate pe Calea Călărașilor, între Bariera Călărașilor și Bulevardul Independenței.

Totodată, polițiștii din cadrul Biroului Rutier și Biroului Ordine Publică, împreună cu Poliția Locală Brăila, vor acorda sprijin de specialitate structurilor participante la parada ce va avea loc în cadrul Ceremonialul Oficial dedicat sărbătoririi Zilei Naționale a României.

Inspectoratul de Poliție Județean Brăila sfătuieşte cetăţenii care intenţionează să participe la manifestările publice ce se vor desfăşura în această perioadă să adopte un comportament civilizat, să acorde o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale şi să evite conflictele de orice natură.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.