Mii de credincioși așteptați la Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii

În perioada 28 – 29 aprilie a.c., jandarmii brăileni vor asigura măsurile de ordine publică la Biserica româno-elenă „Buna Vestire” (Biserica Greacă) cu ocazia manifestărilor religioase prilejuite de Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii.

În fiecare an, în vinerea din Săptămâna Luminată, creștinii ortodocși sărbătoresc „Izvorul Tămăduirii”, iar Biserica „Buna Vestire” din municipiul Brăila devine loc de pelerinaj datorită izvorului aflat sub Sfântul Altar. Pentru ca activitățile să se desfășoare în condiții de siguranță pentru cei care vor participa la aceste manifestări religioase, jandarmii brăileni vor intra în dispozitiv încă de joi, 28 aprilie a.c., atunci când vor avea loc Sfințirea Apei și Slujba Vecerniei.

Agheazma va fi îmbuteliată în sticle de plastic și distribuită de către reprezentanții bisericii către credincioșii prezenți.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.