Municipiul Brăila, oficial în scenariul galben

Prefectul județului Brăila Nicuşor Ciocan a anunţat, cu puţin timp în urmă, pe contul său de Facebook, că municipiul Brăila intră, începând de astăzi, sâmbătă, 1 mai, în scenariul galben, ca urmare a scăderii ratei de incidență a infectărilor Covid-19 la 1,61 la mia locuitori.

 Activitățile aferente scenariului galben vor fi printre altele:

– organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, – sunt interzise totuși organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in, precum și organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00—22,00;

– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 6,00—22,00;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului.

Astăzi, 01.05.2021, la ora 10.30, în județul Brăila erau înregistrate 12510 persoane confirmate cu noul coronavirus de la începutul pandemiei, din care 300 sunt pacienți din alte județe. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 20 de cazuri nou confirmate și 13 persoane vindecate în spitale, dar și un pacient decedat, din municipiul Brăila. În județul Brăila, de la începutul pandemiei au fost raportate 657 pacienți decedați. 

Astăzi, la ora 10.00, în județul Brăila erau 603 persoane în carantină la domiciliu, 238 persoane izolate la domiciliu și 149 persoane internate în spitale. 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.