Muzeul Brăilei „Carol I” organizează vernisajul expoziției de pictură „Paradisul terestru”

Muzeul Brăilei „Carol I” vă invită vineri, 8 aprilie, începând cu ora 16, la vernisajul expoziției de pictură „Paradisul terestru”. Vernisajul va avea loc la Galeria „Gheorghe Naum” a Muzeului Brăilei „Carol I” (Piața Traian, nr. 3, intrarea prin strada Galați), în prezența artiștilor expozanți: Beatrice Anghelache, Bogdana Contraș, Vlad Fodor, Bianca Ioniță, Eugen Vasile Iovan.

„Aflat la a doua ediție, proiectul expozițional „Paradisul terestru” aduce pe simezele Galeriei „Gheorghe Naum” lucrările a cinci artiști care trăiesc și lucrează în București. Beatrice Anghelache (n. 1967), Bogdana Contraș (n. 1977), Vlad Fodor (n. 1988), Bianca Ioniță (n. 1987) și Eugen Vasile Iovan (n. 1971) propun publicului brăilean un tip de înțelegere dispus să vadă relația omului cu natura sub auspicii fericite. În discret contrast cu discursul dominant astăzi, „Paradisul terestru” mărturisește, înainte de orice, o încredere în continuitatea lumii și în compatibilitatea dintre natural și antropic.

Titlul însuși subînțelege o atare concordie, căci Paradisul nu e numai expresia perfectă și nealterată a Creației, ci și expresia comunității întemeiate pe iubire. Natura, în înțelegerea celor cinci artiști, este benignă – fundamental misterioasă și totuși acomodabilă, accesibilă și generoasă. Ritmurile ei de creștere, structurile pe care le organizează, cromatica ei magnifică, mișcarea ei neîncetată își găsesc un sens omenesc și, transpuse în artă, fac superflue distincțiile dintre observație și invenție, figurativ și abstract, realist și oniric. Chiar dacă foarte diferite ca expresie plastică, lucrările stau sub același semn al libertății dialogului dintre formele naturii și formele psihicului uman, al plăcerii de vedea și al bucuriei de a picta” (Alina-Ruxandra Mircea, Șef Secția Artă, Muzeul Brăilei „Carol I”)

Organizator: Alina-Ruxandra Mircea. Echipa tehnică: Rodica Liliana Gâță, Sorin Filoti, Nela Păun, Alina Mușat

Expoziția poate fi vizitată în perioada 08.04. – 01.05.2022.

Intrarea este liberă!

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.