O singură medie de 10 la examenul de Bacalaureat în județul Brăila

S-au afişat primele note obţinute de absolvenţii de liceu la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie. Potrivit datelor publicate de Ministerul Educaţiei, Brăila are o rată de promovare de 80,4%, pentru seria curentă, fiind pe locul 6 în clasamentul naţional. Pe primul loc este judeţul Cluj – 84,1%, pe doi Galaţi – 82,8%, pe trei Iaşi – 81,9%, urmat pe locul patru de Sibiu – 81,1% şi pe locul cinci de judeţul Bacău – 81%.

Conform rezultatelor înainte de constestaţii, un singur candidat din Brăila are media 10, acesta fiind absolvent al Liceul de Arte „Hariclea Darclee”.

Din 1680 de cabdidați înscriși, s-au prezentat la toate probele 1606 candidați. din care 1186 au promovat. 104 candidați au obținut medii peste 9.50, ia 91 au avut medii peste 5.05, dar sub 6.00. Cumulat cu promoțiile anterioare, la această sesiune rata de promovabilitate în județul Brăila este de 73.85%.

La Colegiul Nicolae Bălcescu au promovat 153 de candidați din 160 înscriși. Din cei 7 respinși, 5 sunt din promoția curentă și doi din promoții anterioare. La Colegiul Gh. M. Murgoci din 184 candidați înscriși au promovat toți, fiind singurul liceu cu promovabilitate 100%. 

La Liceul cu Program Sportiv, din 92 de candidați înscriși s-au prezentat 89 și au promovat 43. La Colegiul Ana Aslan, din 82 de candidați înscriși s-au prezentat la toate cele 3 probe 81 și au promovat 70. 

La nivel național rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 67,8%, în creștere cu aproape 5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie 2020, când a fost 62,9%.

Pentru promoția 2021, rata de promovare este 73,9% (un plus de 2,5%, comparativ cu aceeași etapă din sesiunea iunie-iulie 2020 – 71,4%), iar pentru promoțiile anterioare, 27,6% (o majorare de 2,6%, comparativ cu sesiunea iunie-iulie 2020 – 25%).

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.