Ora de educație rutieră la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila

Consiliul Județean Brăila,  Primăria Municipiului Brăila, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila-Serviciul Rutier organizează în data de 25 februarie 2022, începând cu ora 12:00, în Sala ProArte a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, acțiunea intitulată Ora de educație rutieră, ce își propune să conștientizeze elevii și nu numai,  cu privire la problemele care pot apărea pe timpul deplasărilor în spații rutiere și să le îmbunătățească acestora cunoștințelor privind regulile de circulație în calitate de pieton în mediul urban.

Participă: Școala Gimnazială Ion Creangă Brăila, Școala Gimnazială Mihu Dragomir Brăila și Școala Gimnazială Mihai Eminescu Brăila.

Reprezentanții Serviciului Rutier vor transmite elevilor participanți la aceasta acțiune , într-o manieră adaptată vârstei, informaţiile de bază privind siguranţa participanţilor la trafic si vor explica noțiuni precum siguranță, instruire,  implicare, informare, conștientizare și responsabilitate rutieră. 

Acțiunea Ora de educație rutieră se va desfăşura cu respectarea măsurilor pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi in condiţii de siguranţă sanitară, conform HCNSU nr. 7 din 03.02.2022, privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.