Orban: Până la 1 martie toate organizațiile PNL din țară trebuie să ia decizia privind candidații la funcțiile de primari

Președintele PNL, Ludovic Orban a făcut câteva precizări, la finalul ședinței de luni a Biroului Executiv al Partidului Național Liberal, privind modalitatea de desemnare a candidaților la funcțiile de primar în municipiile reședință de județ.

”Până la data de 1 martie, fiecare organizație județeană, prin intermediul organismelor statutare, trebuie să ia decizia privind candidații la funcțiile de primari la fiecare localitate din județ și candidatul la funcția de președinte al Consiliului Județean.

În privința candidatului la primăria municipiului reședință de județ și a candidatului la președinția Consiliului Județean, decizia organizației județene trebuie votată în Biroul Politic Național.

Noi așteptăm până la data de 1 martie toate propunerile filialelor județene, iar după ce vom avea aceste propuneri, vom lua deciziile în Biroul Politic Național.

Avem criteriile de integritate care sunt în vigoare și care sunt prevăzute în statut”, a spus președintele PNL, Ludovic Orban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.