Patru brăileni amendați pentru că nu au respectat măsura carantinării la domiciliu

În perioada 13-16 noiembrie a.c., poliţiştii brăileni împreună cu poliţişti locali, jandarmi, pompieri şi reprezentanţi din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila şi Direcţiei de Sănătate Publică Brăila, au continuat activitățile de verificare a gradului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, precum şi a noilor măsuri instituite ca urmare a modificărilor şi completărilor aduse prin H.G. nr. 935/2020.

Astfel, au fost desfăşurate 82 de acțiuni punctuale vizând societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, pieţele și târgurile din municipiu și cele din județ, zonele aglomerate și mijloace de transport în comun, cele cu regim de TAXI și cele care asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă.

În intervalul orar 23.00 – 05.00, acţiunile au vizat şi interdicţia de circulaţie a persoanelor în afara locuinţelor sau a gospodăriilor, prevăzută de H.G. 935/2020.

În cadrul acţiunilor desfăşurate, forţele implicate au verificat 261 de societăți comerciale, au legitimat peste 5.678 de persoane și au controlat peste 985 de vehicule, 518 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun.

Urmare a abaterilor constatate la nivel judeţean, au fost aplicate 475 de sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi în valoare totală de peste 142.750 de lei.

Pentru nerespectarea măsurilor de protecție privind purtarea corespunzătoare a măştii de protecție în mijloacele de transport, polițiştii brăileni şi polițiştii locali au sancţionat contravenţional 78 de persoane, dintre care 9 șoferi și 69 pasageri, valoarea amenzilor fiind de 14.500 de lei.

Totodată, 78 de persoane  care au ales să nu respecte interdicțiile privind circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23.00-05.00, au fost sancționate contravențional cu amendă, valoarea totală a acestora fiind de 32.750 lei.

De asemenea, alte 4 persoane care nu au respectat măsura carantinării la domiciliu, au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 6.500 lei, luându-se şi măsura reintroducerii lor în carantină.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.