Patru câini polițiști de la IPJ Brăila s-au ”pensionat”

Patru câini polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au ajuns la finalul carierei lor, iar în luna mai a acestui an au fost pensionați, unii dintre ei fiind destul de bătrâni, încât să mai execute misiunile cu succes. În urma procedurilor instituționale legale derulate prin grija Serviciului Logistic, spre bucuria polițiștilor instructori, fiecare a avut dreptul să-si adopte patrupedul camarad, cu titlu gratuit, pentru a-l îngriji cum se cuvine și a-i asigura o ,,pensie” linistită.

Cei trei masculi Lip, Liban și binecunoscutul Rex, precum și femela Tuia sunt din rasa ciobănesc german, cu vârste cuprinse între 6 și 13 ani și au fost antrenați pentru identificare urme.

REX ,,păstrează tradiția familiei”, astfel că agent șef de poliție Hârjoghe Marian, instructorul câinelui Rex își amintește cu emoție despre camaradul său patruped că este născut tot din câini polițiști de patrulare-intervenție și că l-a crescut atât pe el, cât și pe ceilalți doi frați ai săi, deveniți ulterior și ei câini polițiști.

De asemenea, după perioada de predresaj, în anul 2010 câinele polițist Rex a urmat cursul de ,,prelucrare urmă miros uman” la Centrul Chinologic Sibiu, unde la vârsta de 9 luni a obținut nota 10, iar odată întors acasă, în același an a participat cu succes la prima lui misiune, mergând pe urmele unui hoț de locuințe din comuna Movila Miresii.

De-a lungul carierei, câinele Rex a contrubuit în descoperirea multor infractori, începând de la autori de furturi mărunte, până la tâlhării, omoruri, violuri, precum și dispariții de persoane.

Tot agentul șef  Hârjoghe Marian spune că a mizat cu încredere pe abilitățile lui Rex, când în activitatea desfășurată de colegii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale în cazul înfracțiunilor de omor ce au avut loc în anul 2011, în localitatea Silistraru și în anul 2015, în localitatea Grădiștea, camaradul său patruped și-a adus o contribuție majoră în identificarea și prinderea celor patru criminali.      

În cei opt ani de activitate câinele polițist Rex a participat aproape zilnic la antrenamente, aplicații practice, exerciții elaborate, dar și la numeroase misiuni, dând dovadă de rezistență fizică și psihică, disciplină și curaj, manifestându-se ca un veritabil câine polițist profesionist.

După opt ani de activitate intensă, Rex, câinele polițist care a luat urma multor infractori periculoși își încheie activitatea de polițist din cauza unor probleme medicale specifice rasei de câine ciobănesc german.

Instructorul său spune cu emoție că Rex îi este un camarad pe cinste, prieten credincios și coleg de nădejde și că din punctul lui de vedere Rex a fost și rămâne un câine strălucit, pe care l-a adoptat și-l va îngriji în continuare cum se cuvine.

În locul lui Rex, în lupta cu infractorii a fost calificat tânărul Gipsy, alături de instructorul său agentul șef de poliție Hârjoghe Marian, câine care deja este cunoscut la nivel național pentru isprăvile sale pozitive în ce privește sprijinul acordat polițiștilor în identificarea infractorilor, precum și a persoanelor dispărute.

Câinele polițist LIBAN a fost la rândul său adoptat de către instructorul său, agent șef principal Ciocârlan Nelu, care îl va îngriji așa cum se cuvine, iar în locul său polițistul își va desfășura activitatea alături de alți doi câini polițiști, respectiv câinele de detectare tutun BOB și câinele de detectare urmă SARA, doi câini care participă la misiuni și care deja au avut rezultate în cariera lor.

De asemenea, câinele polițist LIP a fost primit în adopție, cu căldură de către instructorul său, agent șef adjunct Stoica Alexandru, iar câinele polițist TUIA a fost adoptată de către instructorul său agent de poliție Caraman Ștefan Adrian.

Cei doi câini polițiști pensionați încă iși așteaptă camarazii cărora să le predea simbolic ștafeta în activitate, întrucât, după ce vor absolvi cursul de calificare intervenție patrulare,  agent șef adjunct Stoica Alexandru va lucra cu tânărul câine CEV, iar agent de poliție Caraman Ștefan Adrian cu câinele BELA.

ImagineImagineImagineImagine

         ImagineImagine 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.