Pelerinaj de Florii la Brăila și Galați

Sâmbătă, 16 aprilie, în ajunul Praznicului împărătesc al Floriilor, în municipiile Galaţi, Brăila şi Tecuci, precum şi în alte localităţi din cele două judeţe ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos s-a desfăşurat tradiţionalul Pelerinaj de Florii, care aminteşte de momentul Intrării Mântuitorului Iisus Hristos în cetatea Ierusalimului.

Anul acesta pelerinajul în Eparhia Dunării de Jos a început la Brăila, unde, preoţii şi credincioşii de la bisericile din oraş s-au întâlnit la biserica ”Sf. Cuv. Parascheva”. Alaiul format din copii, tineri, profesori şi credincioşi au pornit în procesiune pe „Calea Călăraşilor“ spre Catedrala „Naşterea Domnului“ din municipiu. Aici, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, a întâmpinat mulţimea pelerinilor şi, împreună cu soborul de preoți participanți la pelerinaj, a sfinţit Icoana Intrării Domnului în Ierusalim şi a oficiat slujba de binecuvântare a stâlpărilor, după care a stropit pe toţi credincioşii prezenţi cu agheasmă.
Cu acest prilej, ierarhul Dunării de Jos a premiat elevii calificaţi la etapa naţională a Concursului interdisciplinar „Cultură şi spiritualitate românească“ şi pe cei calificaţi la etapa naţională a Olimpiadei de Religie. Elevii câştigători au primit diplome şi daruri.

 

În Arhiepiscopia Dunării de Jos, pelerinajul s-a desfăşoară şi în alte centre devenite deja tradiţionale, precum cele din localităţile Tecuci, Târgu Bujor, Corod, Matca, Lieşti-Buceşti-Şerbăneşti, Bereşti, Pechea, Tudor Vladimirescu, Nicoreşti, Toflea, Însurăţei, Făurei şi Ianca.
ImagineImagine

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.