Marţi, 6 noiembrie a.c., în jurul orei 10.00, patrula auto de intervenţie din cadrul Grupei de Supraveghere şi Intervenţie a jandarmeriei Însurăţei a depistat doi bărbaţi, cu vârsta de 49 respectiv 44 de ani pescuind ilegal.
Cei doi bărbați au fost surprinși în timp ce pescuiau cu ajutorul a şapte plase de tip “monofilament”, în zona situată la aproximativ un kilometru de localitatea Polizeşti, comuna Stăncuța.
Jandarmii se aflau în misiune în zona respectivă, iar la un moment dat i-au surprins pe cei doi bărbaţi pescuind pe canalul de desecare cu plase ilegale de pescuit ce aveau o lungimea totală de 311 metri.
În cauză s-a întocmit proces verbal de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “Producerea, importul, deţinerea, comercializarea sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament” faptă prevăzută şi pedepsită de art.64 lit. k din OUG 23/2008”.
Procesul verbal împreună cu mijloacele materiale de probă au fost predate pe bază de proces verbal lucrătorilor de poliţie din cadrul Postului de Poliţie Stăncuţa.