Peste 16 mii de persoane vaccinate în județul Brăila în ultimele două săptămâni

Creșterea numărului de cazuri, dar și restricțiile impuse persoanelor nevaccinate, i-au determinat pe mulți brăileni să aleagă să se vaccineze, iar unii dintre ei o fac chiar și cu doza a III-a.

Dacă în urmă cu două săptămâni se vaccinaseră 633 de persoane cu dozele I sau II și 250 cu doza III, miercuri, 27 octombrie, s-au vaccinat 1599 persoane cu doza I sau II și 233 cu doza III. Recordul de persoane vaccinate într-o zi a fost pe 25 octombrie, când s-au vaccinat 1695 persoane cu doza I sau II și 237 cu doza a III-a. 

În ultimele două săptămâni s-au vaccinat 13527 persoane cu doza I sau a II-a și 2726 cu doza a III-a.

De la începutul campaniei de vaccinare în județul Brăila s-au vaccinat 123325 persoane, din care 67704 persoane vaccinate complet, iar 7502 s-au vaccinat și cu doza a III-a. 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.