Peste 350 de copii din municipiu și din județ au vizitat Prefectura Brăila cu ocazia Zilei Instituției Prefectului

Astăzi, 2 aprilie 2023, Prefectura Brăila a fost gazdă pentru mai bine de 350 de copii din municipiu și județ cu ocazia Zilei Instituției Prefectului. Brăilenii, de la mic la mare, au răspuns invitației și au vizitat standurile organizate de către Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Dunărea” al Județului Brăila, Centrul Militar Județean Brăila, Garnizoana Brăila, Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Brăila, precum și Poliția Locală.

La evenimentul de astăzi au fost prezențe structurile Garnizoanei Brăila și instituțiile aflate în subordinea Prefecturii.

Oaspeții Prefecturii au asistat la lecții de prim ajutor, exerciții demonstrative ale Jandarmeriei Brăila, dar și la prezentări de tehnică militară aparținând structurilor Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărarii Naționale. Au putut face turul instituției, inclusiv cel al sălilor în care se desfășoară ședințele de lucru și au avut ocazia să viziteze biroul prefectului județului Brăila.

Participanții la eveniment au putut urmări programe artistice susținute de către Fanfara Militară a Garnizoanei Brăila precum și de către ansamblurile etnofolclorice Mușețeanca, Grâușorul Osmănean și Hora Măxinenilor.

Nu în ultimul rând, au avut ocazia să viziteze standul Echipei Helix Robotics Brăila, cea care, la începutul lunii trecute, a primit din partea juriului competiției BRD First Tech Challenge premiul I la categoria “Innovate Award” (Inovație).

Celor trei grupuri etnofolclorice, precum și echipei brăilene de pasionați de robotică le-au fost înmânate Diplome de Excelență cu ocazia Zilei Instituției Prefectului – 2023.

”Sărbătorim astăzi, 2 Aprilie, Ziua Instituției Prefectului, un bun prilej de a aprecia, încă o dată, rolul important pe care această instituție îl exercită în administrația publică și anume acela de partener și reprezentant al Guvernului în plan local, un factor de echilibru în comunitate și garant al respectării legii.

Am ales și în acest an varianta evenimentelor de tip «Porți Deschise» tocmai pentru a manifesta astfel acea transparență a administrației publice, acea deschidere către cetățenii județului nostru, pe care cu toții ni le dorim. Mai mult, în acest an, echipa Instituției Prefectului Județul Brăila a organizat și o Caravană prin intermediul căreia ne-am propus, și, spun eu, am și reușit, să consolidăm legătura pe care Instituția Prefectului o are cu primăriile din mediul rural. Îmi doresc ca astfel de activități să devină o tradiție. În demersul nostru i-am avut și îi avem alături, ca de fiecare dată de altfel, pe colaboratorii noștri, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila, Inspectoratul pentru Situații de Urgență «Dunărea» Brăila, Garnizoana Brăila, Poliția Locală, Baza de Reparații Nave, dar și Centrul Militar Județean. Nu în ultimul rând doresc să subliniez implicarea și frumoasa colaborare pe care o avem cu Primăria Municipiului Brăila, Consiliul Județean, dar și cu instituțiile publice deconcentrate din județul nostru.

În numele echipei pe care o coordonez, vă mulțumesc.

Dați-mi voie să urez echipei Instituției Prefectului Județul Brăila multă sănătate, succes în proiectele și acțiunile viitoare!

Aceleași gânduri frumoase se îndreaptă și către prefecții, subprefecții și angajații instituțiilor prefectului din întreaga țară.

La mulți ani!”, a declarat prefectul județului Brăila, Iulian Timofei.

Instituția Prefectului–Județul Brăila mulțumește în mod deosebit, pentru sprijinul primit în organizarea evenimentului de astăzi, Consiliului Județean Brăila, Primăriei Municipiului Brăila, Primăriilor Însurăței, Unirea și Măxineni, IPJ Brăila, IJJ Brăila, ISU ”Dunărea” Brăila, Centrului Militar Județean Brăila, Garnizoanei Brăila, Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Brăila, Bazei de Reparații Nave, precum și Poliției Locale.

ImagineImagineImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.