Peste 500 de elevi din județul Brăila continuă programul Digitaliada în anul școlar 2021 – 2022

Elevii și profesorii din Școala Gimnazială Mircea-Vodă și Școala Gimnazială Dudești din județul Brăila vor continua să învețe anul acesta în laboratoare digitale complet echipate cu tablete și echipamente IT prin programul Digitaliada. În plus, ei vor putea utiliza peste 3.500 de lecții, teste și exerciții pentru diferite discipline, o secțiune nouă în Platforma Digitaliada dedicată Evaluării Naționale, precum și noile ghiduri de predare cu ajutorul resurselor digitale la limba și literatura română pentru ciclul gimnazial pe care programul le pune la dispoziție gratuit tuturor profesorilor și elevilor din țară. 

„Școala noastră a fost pregătită pentru educația realizată în online, platforma de învățare și testare ne-a ușurat foarte mult activitatea și în continuare implementăm resurse și ghiduri prezente în Digitaliada. Metodele digitale folosite au contribuit la creșterea eficienței orelor, au dus la creșterea randamentului școlar, elevii au fost mai motivați, mai creativi și s-au implicat activ în procesul de învățare. – Florin Ciortan, Director, Școala Gimnazială Mircea-Vodă

Peste 800 de școli (elevi, profesori și părinți) sunt înrolate și utilizează Platforma Digitaliada, un sistem de management școlar care pune la dispoziție în mod gratuit toate facilitățile necesare pentru învățarea online, dar și resurse complementare pentru activitatea din clasă. Orice profesor se poate înregistra pe platformă pentru a avea acces gratuit la module dedicate pentru teste, teme, videoconferințe și rapoarte de activitate.

În acest an școlar, platforma vine cu o serie de funcționalități îmbunătățite, inclusiv un nou modul prin care toate cadrele didactice înscrise își pot crea și gestiona propriul portofoliu de lecții virtuale pentru clasele lor, noi aplicații digitale integrate și un tool colaborativ pentru ca elevii să poată lucra la proiecte în echipă. În plus, o nouă secțiune dedicată pregătirii pentru Evaluarea Națională cu testări automatizate la matematică și limba română și feedback personalizat va fi disponibilă în curând pe Platforma Digitaliada.

Pe lângă platforma de învățare, hubul de resurse Digitaliada.ro pune la dispoziție 12 noi ghiduri de predare prin metode digitale pentru profesorii de matematică, TIC și limba română, dezvoltate pentru clasele V-VIII. Aplicate pe materia primului semestru, ele includ și 200 de teste noi și fac parte din cele peste 2.000 de resurse educaționale pentru clasele I-VIII disponibile gratuit.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.