Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 337 de localităţi din 25 de judeţe, cu un număr de 1.105 de focare, dintre care 15 focare în exploataţii comerciale şi 6 focare în exploataţii de tip A. Numărul focarelor este în scădere faţă de 24 septembrie când au fost raportate 1.223 focare. În alte patru judeţe există doar cazuri la mistreţi.
În total au fost eliminaţi 484.422 de porci afectaţi de boală şi există 2.175 de cazuri la mistreţi. De la apariția PPA în România au fost stinse 1.547 de focare. Dintre acestea, 156 de focare au fost în județul Brăila, dintre care 12 în exploatații comerciale.
Cele mai multe focare active sunt în judeţele Teleorman (253 de focare în gospodăriile populaţiei şi 529 de cazuri la mistreţi), Giurgiu (232 focare dintre care 5 focare exploataţii comerciale şi 3 focare în exploataţii de tip A şi 279 de cazuri la mistreţi) şi Dolj (79 de focare în gospodăriile populaţiei şi 16 cazuri la mistreţi). În județul Brăila la data de 10 octombrie mai erau 40 de focare, dintre care două focare în exploatații comerciale, și 24 de cazuri la mistreți.
Până joi, 10 octombrie a.c., au fost despăgubiţi 11.072 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 275,9 milioane de lei. În judeţul Brăila au fost plătite despăgubiri pentru 3.512 de exploatații dintr-un total de 3.964 de exploatații, în valoare de 177.328.170 de lei, ceea ce reprezintă peste 64% din valoarea totală a despăgubirilor acordate.
Prezenţa virusului pestei porcine africane în România a fost semnalată prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare, notează ANSVSA. Evoluţia bolii este în permanenţă monitorizată, prin examene clinice şi de laborator. Zilnic se analizează situaţia existentă, se aplică măsuri şi se întreprind acţiuni în funcţie de circumstanţe.
ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.
[…] Partener : anunturi gratuite – Sursa articol : https://realitateadebraila.net/peste-64-din-despagubirile-pentru-pesta-porcina-africana-s-au-acordat… […]