PMP Brăila susține eliminarea pensiilor speciale

Președintele PMP Brăila, Viorel Botea a anunțat astăzi într-o conferință de presă că organizația pe care o conduce a demarat o campanie de strângere de semnături pentru susținerea inițiativei legislative de eliminare a tuturor pensiilor speciale necontributive.

Botea a precizat că inițiativa PMP vizează pensiile încasate de parlamentari, funcționarii publici parlamentari, avocatul poporului, primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți ai Consiliilor Județene, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, personalul care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, personalul Curții de Conturi, membrii Corpului diplomatic și consular, personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă.

Președintele PMP Brăila, consilierul județean Viorel Botea a declarat că aceste pensii speciale necontributive, pe care le primesc anumite categorii profesionale privilegiate, sunt “un furt din banul public”. El a dat și câteva exemple privind nivelul unosr astfel de pensii speciale pentru diferite categorii, pe care PMP le vrea abrogate.

Viorel Botea a precizat că în baza legislației în vigoare, în România nivelul acestor pensii speciale este de:

  • 749 lei este pensia medie încasată de personalul aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă.
  • 619 lei este pensia medie încasată de personalul Curții de Conturi.
  • 483 lei este pensia medie încasată de membrii Corpului diplomatic şi consular.
  • 570 lei este pensia medie încasată de deputaţi şi senatori pentru fiecare mandat avut în Parlamentul României.
  • 838 lei este pensia medie încasată de personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi de personalul care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice.
  • 811 lei este pensia medie încasată de funcționarii publici parlamentari.

”Acest fenomen centrifugal al pensiilor de serviciu continuă prin legiferarea recentă a tot mai multor pensii pentru categorii profesionale privilegiate precum avocatul poporului, primari, viceprimari, președinți și vicepreședinți ai consiliilor județene. Pentru pensiile de serviciu de mai sus, care se finanțează parțial sau integral din bugetul de stat, personalul activ nu plătește o contribuție individuală la bugetul de stat. Prin urmare, sunt în afara principiului contributivității.”, a precizat liderul PMP Brăila.

Membrii PMP Brăila vor merge prin cartiere, în piețe și în alte zone circulate din municipiu, dar și în celelalte organizații din județ. Brăilenii din municipiu care doresc să susțină prin semnătura lor această inițiativă o pot face la sediul partidului, din strada Mihai Eminescu nr. 33-35, în fiecare joi, între orele 17.00 – 20.00 și în zilele de marți și miercuri, între orele 10.00 – 12.00.

Botea a declarat că speră ca până la sfârșitul anului să strângă la nivelul județului Brăila cel puțin 10.000 de semnături pentru susținerea eliminării pensiilor speciale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.