Poliția Română a luat în supraveghere peste 400 de persoane în perioada 17-23 decembrie

În perioada 17 – 23 decembrie a.c., la nivel naţional, structurile teritoriale ale Poliției Române au luat în supraveghere 426 de persoane, față de care organele judiciare au dispus măsuri preventive. Dintre acestea 115 au fost măsuri de arest la domiciliu, iar 311 de control judiciar.

În prezent, se află în supraveghere 11.713 persoane cu măsuri preventive, dintre care 1.600 cu arest la domiciliu, 10.090 față de care a fost dispus contolul judiciar și 23 având control judiciar pe cauțiune.

Sumele stabilite de organele judiciare prin măsurile preventive de control judiciar pe cauțiune, dispuse în anul 2022, sunt în valoare de 3.450.500 de euro și 280.000 de lei.

De asemenea, la data de 22 decembrie 2022, există 51.151 de persoane înscrise în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, pentru care structurile Poliției Române desfășoară activități de supraveghere, conform Legii nr. 118/2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.