Poliţiști din cadrul Serviciului Ordine Publică Brăila au verificat mai mulți agenți de pază, 2 dintre aceștia fiind găsiți dormind

În noaptea de 25 spre 26 noiembrie a.c., în intervalul orar 22:00-06:00, poliţiști din cadrul Serviciului Ordine  Publică, au acționat, pe raza județul Brăila, pe linia respectării prevederilor legale privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecției persoanelor.

În urma activităților desfășurate, au fost verificate 32 de obiective asigurate cu pază, 39 de agenți de securitate, 2 stații de comercializare carburanți, verificate 2 echipaje de intervenție privată și 2 alarmări.

Au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, dintre care 10 conform prevederilor Legii 333/2003, în valoare totală de 7.400 de lei.

Pe raza județului Brăila, au fost verificați mai mulți agenți de pază, 2 dintre aceștia fiind găsiți dormind, astfel că au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare 600 de lei conform prevederilor Legii 333/2003.

De asemenea, o societate nu a implementat măsurile stabilite în procesul-verbal încheiat cu ocazia unui alt control, fiind sancționată cu amendă în valoare de 3.000 de lei conform prevederilor Legii 333/2003.

În continuare polițiștii brăileni vor acționa pe raza întregului județ, pentru verificarea modului de respectare a prevederilor legale în vigoare.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.