Polițiștii brăileni au aplicat în weekendul trecut 447 de sancțiuni contravenționale

În perioada 2-4 septembrie a.c., poliţiştii brăileni sprijiniți de jandarmi, au acţionat în municipiu şi pe raza județului pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilicite. De asemenea, polițiștii rutieri au acționat, atât pentru conștientizarea de către cetățeni a riscurilor la care se expun prin nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, cât și pentru reducerea numărului accidentelor rutiere.

Astfel, au fost organizate și desfășurate 43 de acțiuni și s-a intervenit la 125 de evenimente, 105 dintre acestea fiind sesizate prin apel SNUAU 112. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 447 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 208.788 de lei.

Polițiștii rutieri au acționat pe principalele artere rutiere din județul Brăila, în vederea combaterii cauzelor generatoare de accidente de circulaţie.

Activitățile au avut ca principal obiectiv depistarea persoanelor care conduc sub influența băuturilor alcoolice ori a substanțelor psihoactive, în vederea scăderii numărului de accidente rutiere, fiind folosite aparatele alcooltest și drug test.

În acest context, participanții la trafic au fost informații cu privire la riscurile asociate consumului și traficului de droguri, au primit anumite informații cu privire la sancțiunile legislative aplicabile, precum și o serie de recomandări și mesaje, menite să conducă la prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe psihoactive.

Astfel, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce 22 de permise de conducere și au retras 14 certificate de înmatriculare.

În data de 3.09.2022, în jurul orei 15:20, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică, au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe bulevardul Panait Istrati.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Totodată, s-a încercat și testarea cu aparatul DrugTest, dar bărbatul nu a respectat indicațiile de testare, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de mostre biologice, unde a refuzat prelevarea acestora.

Astfel, pe numele său a fost întocmit dosar penal în care sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.

În noaptea de 3 spre 4 septembrie a.c., la ora 02:30, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila, au oprit în trafic un tânăr, în vârstă de 17 de ani, din satul Corbu Vechi, în timp ce conducea un moped pe raza localității Măxineni. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că tânărul nu are permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar mopedul nu este înmatriculat.

De asemenea, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.