Polițiștii locali au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale persoanelor surprinse încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila

În perioada 10.07.2021 – 12.07.2021 polițiștii locali au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale persoanelor surprinse încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila precum și normele de conduită socială.

Astfel, 10 persoane au fost surprinse consumând semințe de floarea soarelui și aruncând cojile pe jos în Parcul Monument, pe B-dul Independenței, B-dul Dorobanților și pe Aleea Mugurilor, fiind sancționate contravențional cu suma totală de 8.000 lei.

În aceeași perioadă, 8 bărbați au fost surprinși în timp ce consumau alcool pe domeniul public, în locuri neamenajate în acest sens, aceștia fiind sancționați contravențional cu suma totală de 2.000 lei.

De asemenea, un alt bărbat a fost surprins fumând în părculețul de joacă pentru copii ”Mocheta”, fiind sancționat contravențional cu suma de 100 lei.

Totodată, pentru depozitarea gunoiului pe domeniul public, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.000 de lei. Astfel, 2 femei au fost depistate pe str. C. A. Rosetti/ str. Belvedere aruncând gunoi lângă punctul de colectare selectivă a deșeurilor iar un bărbat a fost surprins aruncând P.E.T.-uri și doze de băuturi energizante pe domeniul public, pe str. 1 Decembrie 1918.

Totodată, un brăilean în vârstă de 38 de ani a fost sancționat contravențional cu suma de 1.305 lei, pentru conducerea unui atelaj hipo pe Șoseaua Rm. Sărat, manevră interzisă de prevederile legale în vigoare pe raza municipiului Brăila.

De asemenea, o tânără în vârstă de 19 a fost sancționată contravențional cu suma de 200 lei pentru tulburarea liniștii locatarilor, prin strigăte, larmă și diverse zgomote, în zona unui bloc de pe Aleea Mugururilor.

ImagineImagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.