Polițiștii locali înjurați de o femeie care venise să-și ia copilul cu mașina de la școală

În urmă cu câteva zile, o șoferiță în vârstă de 31 de ani care venise să-și ia copilul de la școală cu mașina, a oprit pe banda a II-a a Șoselei Buzăului, în dreptul Școlii ”Fănuș Neagu” și a devenit recalcitrantă atunci când polițiștii locali care dirijau circulația i-au atras atenția că încurcă traficul.

 Șoferița i-a agresat verbal pe agenții de la Poliția Locală, comportându-se extrem de urât, fără să țină cont că în apropiere erau mulți copii ieșiți de la cursuri.

”În data de 16 februarie, în jurul orei 10.58, polițistul local din cadrul Biroului Circulație pe Drumurile Publice al Poliției Locale Brăila care dirija circulația în zona Școlii Generale «Fănuș Neagu» a observat, pe Șos. Buzăului, o femeie care a oprit voluntar autovehiculul Ford cu care circula dinspre dinspre str. Farmaciei către str. Nouă, pe care îl conducea pe banda II, stânjenindu-i pe ceilalți participanți la trafic. În momentul în care a atenționat-o că trebuie să mute autovehiculul, femeia a devenit recalcitrantă, proferând injurii și expresii jignitoare, fără să țină cont nici măcar de faptul că, în momentul respectiv, în zonă se aflau foarte mulți copii. Pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr.195/2002(R), femeia în vârstă de 31 de ani a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 290 lei și 2 puncte penalizare, iar pentru săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora, a fost sancționată contravențional cu suma de 500 lei. Facem precizarea că astfel de incidente nu sunt izolate, în zonele adiacente școlilor, care sunt supraaglomerate la intrarea și ieșirea elevilor de la ore, exitând în permanență persoane care duc sau iau elevii la/de la ore și care încurcă/blochează traficul sau circulația pietonior, din dorința de a opri autovehiculul cât mai aproape de unitatea de învățământ”, au precizat cei de la Poliția Locală Brăila.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.