Poluare accidentală în data de 25 iunie 2021 pe râul Călmățui

Poluare pe râul Călmățui, în județul Brăila. Sistemul de Gospodărire a Apelor Brăila a emis o alerta pentru 5 localități din județul Brăila, traversate de rîul Călmățui.

Autoritatile din domeniu au identificat zone unde localnicii au luat pești morți de pe malul râului Călmățui pentru consum, fapt care le poate pune în pericol sănătatea.

„Vă rugăm să evitați captarea/consumul de apă, având scop adăparea animalelor și irigarea terenurilor riverane, precum și captarea apei în scop piscicol, până la remedierea situației create”, se arată în avertizarea care a fost emisă către primăriile din Însurăței, Ulmu, Cireșu, Zăvoaia și Berteștii de Jos.

Reprezentanții Administrației Naționale Apele Române – Administrația Bazinală Buzău – Ialomița – Sistemul de Gospodărire a Apelor Brăila a prelevat probe de apă din râu, iar reprezentanții DSVSA Brăila fac analize la peștii morți găsiți pe malul râului Călmățui.  

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.