Pompieri, militari și polițiști au alergat de la Galați la Brăila pentru o cauza umanitară

Pompieri, militari și polițiști au alergat de la Galați la Brăila pentru o cauza umanitară
Pompieri, militari și polițiști au alergat de la Galați la Brăila pentru o cauza umanitară

Vineri dimineaţă, începând cu ora 9.00, un grup format din 20 de pompieri, militari, poliţişti de frontieră, poliţişti locali dar şi civili, a plecat din faţa sediului ISU Galaţi într-un semimaraton de circa 25 de km până la sediul ISU Brăila. După aproape trei ore, în ciuda frigului şi a ceţei dense de pe digul Brăila – Galaţi, cursa a decurs fără incidente. La intrarea în municipiul Brăila, în cursă au intrat încă 33 de pompieri brăileni.

Acţiunea a avut ca scop să atragă atenţia asupra situaţiei disperate în care se află pompierul brăilean Viorel Dima, diagnosticat cu cancer în urmă cu câteva luni, căruia medicii din România nu i-au dat nicio şansă de supravieţuire, acesta a aflat că există un tratament care l-ar putea salva la un spital din Viena. Spitalul din Austria are capacitatea de a derula acest tratament, însă procedurile costă între 60 și 80 mii de euro, mult peste posibilităţile financiare ale familiei lui Viorel Dima.

Semi-maratonul în scop caritabil a fost organizat de caporalul Laurenţiu Cobzaru, militar la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Smârdan, judeţul Galaţi şi reprezentant al unui grup de alergători de semi-maraton, maraton şi ultra-maraton din Galaţi şi Brăila. Acesta a fost sprijinit atât de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Dunărea” Brăila, cât şi Poliţia Rutieră, Jandarmeria şi Poliţia Locală din Galaţi şi Brăila, instituţii care au trimis echipaje pe teren, pentru a le fi tot timpul alături alergătorilor.

20 de militari, polițiști și sportivi determinați au ținut piept frigului și au alergat pentru Viorel în cadrul unei curse caritabile, de aproximativ 25 de km, de la Galați la Brăila. Alți 33 de pompieri din cadrul ISU Brăila s-au alăturat participanților de la intrarea în municipiul Brăila.

La sosire, Drapelul Național inscripționat cu logoul Centenarului ”România 100” purtat pe parcursul semimaratonului a fost oferit fratelui lui Viorel, plt. maj. Dima Constantin, în semn de respect, din partea tuturor alergătorilor. Toţi alergătorii au primit din partea ISU Brăila o diplomă de participare.

Viorel a salvat zeci de persoane atunci când viața lor atârna de un fir de ață, iar astăzi are nevoie de susținere pentru a fi ajutat să își salveze propria viață.

Itinerariul propus de organizator a fost sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”General Eremia Grigorescu” al judeţului Galaţi (Strada Mihai Bravu) – Strada Gării – Strada Domnească – Strada Navelor – Bulevardul Marea Unire – Bulevardul Dunărea – Strada Stadionului – Strada Oţelarilor – DN 22B Dig Galaţi – Brăila – Bulevardul Dorobanţilor – sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ”Dunărea” al judeţului Brăila.

Toţi cei care vor să doneze bani pentru tratamentele costisitoare de care are nevoie plutonierul Dima găsesc pe reţeaua de socializare Facebook o pagină de donaţii online, unde sunt ataşate inclusiv documente medicale doveditoare, link-ul fiind: https://www.facebook.com/donate/189713618584579/2061086394005554/

Există şi alternativa contului bancar deschis la BRD, pe numele soţiei Dima Loredana Adriana.

Cont în LEI: RO26BRDE090SV54344450900

Cont EURO: RO22BRDE090SV54344530900

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.