Premierul Florin Cîțu anunță că a cerut ANSVSA, poliției și ANAF să asigure eficacitatea măsurii suspendării transportului cu animale vii, pe perioada caniculei.

De asemenea, a anunțat și faptul că a cerut aplicarea celei mai aspre sancțiuni, unde este cazul.

Pentru că aud că unii nu respectă această măsură, pe care ANSVSA a comunicat-o încă din 29 iulie. 

Românii trebuie să știe că nimeni nu e mai presus de lege, iar, în mandatul meu, mă voi asigura că se și respectă acest principiu fundamental. 

Parlamentul nu și-a făcut treaba în ceea ce privește transportul cu animale vii. Așa că voi relua cu celeritate demersurile necesare pentru a corecta legislația în domeniu.- Florin Cîțu