Președintele Consiliului Județean a declarat că se vede nevoit, după ultimele ieșiri ale consilierilor, să asigure ordinea și liniștea în plenul consiliului, prin mijlocele legale.
Iulian Chiriac spune că dacă se va ajunge la eliminarea consilierilor județeni din ședință, această măsură se ve putea realiza cu sprijinul jandarmilor.
”Există un Regulamen de ordine interioară, eu am mai încercat să-l pun în aplicare și în urmă cu doi ani, le-am oprit cuvântul(…) Există acum, pe Codul Administrativ anumite sancțiuni, o să-l aplicăm în spiritul legii, iar dacă lucrurile vor degenera în continuare, voi cere și măsuri efective, ale organelor competente, pentru a păstra liniștea în cadrul ședințelor de consiliu.
Dacă vom ajunge la eliminarea din sală, și nu va vrea să părăsească sala, nu o să mă duc eu să-i dau afară, o să apelăm la jandarmi.
Eu cred că ei își doresc astfel de spectacole(n.r. Ovidiu Nechita – consilier județean PNL și Cătălin Iordache – consilier județean PND) de a mă pune pe mine și a mă enerva, atfel încât să le răspund”, a declarat Iulian Chiriac.
Președintele spune că atitudinea celor doi consilieri va degenera pe măsură ce se apropie alegerile locale.
În cadrul conferinței de presă, jurnaliștii i-au cerut președintelui să publice procesele verbale cu prezența consilierilor județeni în cadrul comisiilor de specialitate, astfel încât, electoratul să judece singur care este activitatea aleșilor plătiți din bani publici, pentru a-i reprezenta în Consiliul Județean.