Președintele CNCAN a promis că va rezolva cu celeritate solicitările de autorizare a CT-urilor de la spitalele brăilene

Președintele CNCAN, Gheorghe Ioniță a fost prezent astăzi la Brăila unde a purtat discuții cu reprezentanții Spitalului Județean Brăila și ai Spitalului de Pneumoftiziologie, dar și cu reprezentanți ai agenților economici din județul Brăila care se supun controalelor CNCAN.

Președintele Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare a declarat într-o conferință de presă susținută la Prefectura Brăila că intenționează o mai mare transparentizare a activității instituției. Astfel, la Brăila acesta a avut și câteva audiențe cu persoane fizice sau juridice interesate.

Gheorghe Ioniță a spus că în urmă cu circa două săptămâni instituția pe care o conduce a acordat două autorizații pentru un Computer Tomograf la Spitalul de Pneumoftiziologie și o instalație Röntgen. Acesta a spus că din 18 decembrie 2019 a fost emisă una din cele două autorizații de amplasare – construcție solicitate de Spitalul Județean Brăila, pentru două instalații de tomografie computerizată, valabilă până la data de 17.12.2024. Cea de-a doua autorizație de amplasare-construcție, pentru Pavilionul B al Spitalului Județean, se află în lucru, urmând a fi de asemenea, emisă. Până în prezent, titularul de autorizatie nu a depus în sistemul informatic al CNCAN, nicio solicitare privind eliberarea autorizației de utilizare a instalației de tomografie computerizată. Conform prevederilor legale în vigoare, nicio instalație de tomografie computerizată nu poate fi utilizată, fără o autotizație de utilizare, emisă de CNCAN.

Ioniță a precizat că Brăila are 82 de agenți economici care se supun controalelor CNCAN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.